Auzim peste tot expresia de matur emoțional ca fiind ceva pozitiv, ca un compliment, cu referire la copiii care sunt mai maturi decât vârsta lor. Însă a fi matur emoțional de la o vârstă fragedă vine cu multe părți mai puțin bune și nu ar trebui privit ca un beneficiu.
Familiile vin în tot felul de forme și număr de membri, însă indiferent de numărul adulților și copiilor- fiecare își are poziția sa și rolul bine definit. Sau așa ar trebui să fie.
Dacă copilul tău este prea matur pentru vârsta lui sau poate tu simți că te-ai maturizat de la o vârstă fragedă, înseamnă o copilărie ratată. Adică asumarea rolului de îngrijitor mai degrabă decât procesul firesc de a trece prin adolescență și apoi în viața de adult. Ceea ce înseamnă extenuare și griji excesive prea devreme. De aceea pentru părinți este important să acorde spațiu copiilor lor de a discuta despre emoții, fie seara înainte de culcare, fie pe drum, în mașină, sau oriunde.
Viitoarele probleme ale unui copil parentifiati de la o vârstă mică, pot include sentimente de anxietate și furie, probleme la locul de muncă, probleme cu viitorii copii și chiar dependențe.
Copilul de sticla este numit așa nu neaparat pentru fragilitate cât pentru transparență. În sensul că părinții pot privi ca prin el, având nevoile mai degrabă ascunse. Deci nu sunt deloc fragili ci dimpotrivă, pot arăta ca fiind foarte puternici. Deși termenul inițial se referea la copiii care au ca părinți adulți cu dizabilități sau rude cu nevoi speciale, se aplică și în alte situații. Practic toată energia parentală este direcționată într-un singur loc sau chiar absentă. Și pentru că părinții pot arăta copleșiți sau depășiți, acești copii pentru că nu mai primesc atenția necesară, se retrag sau preiau responsabilități.
Motive pentru care copiii se pot maturiza prea repede
Când crești într-un mediu care îți cere să fii matur emoțional, înveți că furia nu te duce nicăieri, așa că o suprimi.
Poate că de la o vârstă fragedă ai învățat această strategie de a îți închide butonul emoțional. Și poate că doar observi ce se întâmplă în corpul tău, de exemplu venele cum pulsează, buzele cum se încordează, și mai departe deja știi ce ar urma.
Dar dacă de la o vârstă fragedă știi ce înseamnă să fii persoana adultă din ecuație, poate în aparență într-o confruntare îl lași pe celălalt să câștige. Însă în interior simți că lupta e câștigată pentru pacea și liniștea ta.
Pe lângă motivele evidente, de părinți cu boli, probleme sau altele, unii copii vor utiliza această strategie indiferent de mediul din jur. Și pot reacționa la factorii stresori îngrijorându-se și căutând metode de a manageria ceea ce ne este lipsit de control.
Iată alte cauze:
– Neglijența emoțională, care înseamnă eșecul părinților în a oferi un mediu adecvat emoțional. Asta înseamnă afecțiune, căldură, atenție. Neglijența emoțională poate face un copil să se simtă invizibil, neimportant și demn de nimic.
– Abuzurile verbale: presupun folosirea cuvintelor, a tonului vocii sau limbajului pentru a controla, intimida sau răni. Părinții sau îngrijitorii care folosesc acest gen de abuz sau critică mereu copii, îi pot face să se simtă fără speranță, cu stima de sine scăzută și nedemni de a fi iubiți.
– Abuzurile fizice: pot face copilul să se simtă fără speranță, lipsit de putere și plin de frici.
Pe lângă toate acestea, frații mai mari pot avea tendința de a prelua rolul de protector față de frații mai mici. De aceea părinții trebuie să fie pe fază, dacă observă asemenea semnale.
Efectele acestui sindrom
Sindromul Copilului de Sticlă se referă la persoanele fragile, instabile emoțional și nesigure. Acestea adesea sunt hipersensibile la critică, frică de abandon, lipsă de încredere în sine și în propriile abilități și sentimente de inadecvare.
Acești copii, ajunși adulți, datorită neglijenței emoționale pot avea o stimă de sine scăzută și o tendință spre perfecționism. Aceștia dacă sunt întrebați cum se simt, adesea răspund că sunt ok, fără detalii.
Pot manifesta probleme fizice, cognitive sau emoționale. Și uneori chiar adicții sau boli serioase, sau probleme evidente de comportament.
Toate acestea pot conduce la sentimente de izolare, singurătate sau lipsă de speranță. Dacă nu se iau măsuri la timp, pentru a face copilul să se simta validat sau văzut, copilul poate dezvolta anxietate, depresie sau chiar stres post-traumatic în adolescență și vârsta adultă.
Neglijarea emoțională a copiilor nu este luată suficient de în serios, ceea ce duce la copii fragili emoțional, instabili sau nesiguri. Ceea ce înseamnă sentimente de inadecvare, hipersensibilitate la critică și frică de abandon:
– Probleme de încredere: datorită neglijenței din copilărie, adulții pot avea dificultăți de atașament și menținere a relațiilor stabile, pe fondul fricii ce abandon.
– Stimă de sine scăzută: datorită neglijenței constante, adulții care au crescut drept copii de sticlă pot simți că nu merită nimic și să se simtă vinovați, rușinați și nedemni, ceea ce poate duce la alte probleme psihologice.
– Frica de respingere: predomină o frică profundă de respingere, datorită experiențelor de neglijență parentală. Poate fi tendința de a se retrage de la activități sociale, de la a lua decizii și de la își exprima opiniile, datorită fricii de ridicol.
Dacă tu ai crescut fiind un Copil de Sticlă
Dacă ai crescut într-un așa mediu iată ce poți face:
– Cere ce ai nevoie: poate ai crescut fără să îți faci vocea auzită, sau să îți comunici nevoile. Gândește-te la ceea ce simți și ce ai nevoie să aduci mai mult în viața ta. Și apoi cere de la cei apropiați, fie că e vorba de timp petrecut împreună, atenție, sfaturi, spațiu pentru comunicare.
– Setează limite: referitor la ce comportamente poți tolera și ce efecte resimți când nu îți sunt limitele respectate.
– Nu te învinovăți: nici pentru ceea ce ai trăit, nici pentru situația din familie, nici pentru nevoile tale. Este normal să ai nevoi emoționale: atenție, timp, iubire și nu trebuie să te simți vinovată pentru asta. Și nevoile tale sunt importante, la fel ca cele ale celorlalți.
– Nu da vina pe ceilalți: chiar dacă ai trecut prin dificultăți în familie, anumite situații nu pot fi controlate, cum este o boală sau dizabilitate. Poți fi supărat pe părinții tăi, însă furia aruncată asupra acestora nu te va face să te simți mai bine sau să trăiești o viață mai bună.
– Ai grijă de tine: meriți să îți oferi tot ce este mai bun: hrană sănătoasă, mișcare și timp pentru momente relaxante și activități distractive. O viață cât mai echilibrată te va face să te simți mai bine.
– Caută relații de susținere: construiește relații cu colegii de școală, de muncă sau din viața personală. Aceste relații pot fi spații în care să poți exprima ceea ce simți și gândurile tale, ceea ce diminuează stresul și riscul de depresie sau anxietate.
– Ia în considerare susținerea unui terapeut sau consilier: care te poate ajuta să înveți să comunici emoțional. Adesea copiii de sticlă nu își dau seama de acest lucru decât în viața de adult sau în adolescență. Nu ezita să cauți ajutor specializat și să apelezi la un terapeut despre modul în care dinamica din familie te-a afectat și ceea ce poți să faci pentru a ajunge la echilibru.
Scrie-mi de ai nevoie, mai jos pe formular.